Friday, July 29, 2016

Cum a fost Lavender Fest pentru un voluntar ?

     Lavender Fest 2016 este festivalul sănătăţii şi frumuseţii din natură la a doua ediţie, ulterior. Festivalul a fost organizat de echipa KLumea, o echipă de oameni frumoşi care au avut gînduri şi idei frumoase. Descoperînd aşa privelişti magnifice, organizatorii au decis să răspîndească frumuseţea Moldovei pretutindeni. Festivalul dedicat levănţicăi a avut loc în mare parte şi datorită voluntarilor bravi, ce au depus multă muncă şi dăruire de sine. 

    
      Fiind voluntară la Lavender Fest pot spune cu siguranţă că am avut o experienţă inegalabilă. În primul rînd, am avut ocazia de a întîlni o mulţime de oameni minunaţi, cu care am reuşit cu uşurinţă să mă împrietenesc. În timpul pregătirilor pentru eveniment am trăit o experienţă utilă, pe care nu o poţi căpăta nicăieri. Înveţi să lucrezi în echipă, să găseşti soluţii prompte în situaţii mai complicate şi înveţi să fii mai răbdător, mai abil, mai responsabil şi mai organizat.

           Cu o zi înainte de eveniment toţi voluntarii au fost transportaţi în Cobusca Nouă şi au fost repartizaţi pe sectoare de muncă. Fetele confecţionau bucheţele şi coroniţe din levănţică, iar băieţii realizau diferite instalaţii pentru scenă sau decor, amplasau indicatoarele, photobooth-urile, care, apropo, au avut un mare succes datorită talentaţilor designeri KLumea. Fiecare din voluntari îşi făcea treaba cu multă veselie şi dispoziţie bună.



     Însuşi evenimentul m-a făcut să mă simt foarte mîndră de mine. Ştiind că am contribuit împreună cu toţi voluntarii la crearea unui eveniment la care au venit moldoveni din întreaga ţară, români, turişti, bloggeri şi simpli iubitori al frumosului m-a făcut să mă simt într-adevăr împlinită. Fiecare voluntar, ajungînd acasă se simţea #obositdarfericit! Şi te îndemn şi pe TINE să trăieşti aceleaşi emoţii intense, doar implicîndu-te şi contribuind la un lucru frumos!




      Pentru final, aş vrea ca fiecare din voi să vizioneze acest scurt video realizat de un tînăr pe nume Dumitru Vlah, care a reflectat perfect cum a fost Lavender Fest 2016 în ochii unui voluntar! :)




      
     

Wednesday, July 27, 2016

De ce e tare să fii voluntar în Moldova?

             Republica Moldova este o țară care aparent fiind mică, are un mare potențial de tineri care ar putea contribui la prosperarea acesteia. Una din cele mai efective metode de dezvoltare a comunității în care trăim este voluntariatul. 
             
         Ce presupune voluntariatul? Voluntariatul reprezintă o activitate realizată din dorință și inițiativă personală în mai multe domenii sociale: cum ar fi organizarea diferitor evenimente sau ajutorul acordat la diferite centre sociale. 
            
         De ce voluntariat? Pentru că în pofida faptului că realizezi o muncă în folosul comunității care nu va fi remunerată, obții lucruri care nici nu se compară cu partea materială. Și anume experiențele inedite, cunoștințe cu oameni  noi și frumoși care pe viitor se pot transforma în prietenii strînse și nu în ultimul rînd posibilitatea de a călători și de a vizita locuri noi.
          Avînd în spate numeroase experiențe de voluntariat la diferite ONG-uri, evenimente sau proiecte, pot afirma cu certitudine că fiecare tînăr din Moldova trebuie să se implice,  să motiveze și alți tineri să participe activ în înflorirea orașului sau localității în care trăiește.  Consider că schimbarea începe de la noi și dacă nu TU, atunci CINE? 
            
         Acest articol are scopul de a motiva tinerii din Moldova să facă voluntariat și să îndrume și alți tineri să facă același lucru, pe cînd întregul blog va fi bazat pe oportunități de voluntariat pentru tineri în Moldova și experiențele personale.           
           
         Pentru mai multă motivație și inspirație poți vizualiza video-ul de mai jos: